Evaluarea anului 2012

Italo Vignoli, membru curator al The Document Foundation a însumat într-o scrisoare lungă întâmplările din anul 2012. Cele descrise mai jos sunt bazate pe această scrisoare și pe articolul de pe libreoffice.hu.

Numărul dezvoltatorilor TDF la începutul anului 2012 a fost 379, în principal voluntari. Numărul acestora în cursul anului a tot crescut, și în final a ajuns la 567, din care 320 au fost activi în ultimele 12 luni. Aceasta înseamnă că în categoria aplicațiilor de desktop, proiectul LibreOffice este al treilea proiect open source după Chrome și Firefox.

La începutul anului 2012 a fost înregistrată oficial The Document Foundation, ca o organizație independentă creată de o comunitate. Forma organizatorică este Stiftung (fundație) iar instituţiile supraveghetoare sunt cele germane.

Continue reading

Moderatori forum LibreOffice

Asa cum era de așteptat, comunitatea sprijinită de TDF pregătește lansarea unui forum internațional pentru utilizatorii aplicației LibreOffice. În prima etapă, forumul va fi disponibil numai în limba engleză, urmând să fie lansată câte o instanță în altă limbă pentru fiecare comunitate locală care face o solicitare.

Continue reading

LibreOffice a împlinit 2 ani

În 28 septembrie 2012 The Document Foundation a sărbătorit cea de-a doua aniversare a proiectului LibreOffice.

În cursul anului trecut, The Document Foundation a devenit fundaţie cu sediul la Berlin. Oricine ajută activ în dezvoltarea suitei LibreOffice poate fi membru al fundaţiei. Intre timp, Intel a devenit un susţinător al acestui proiect şi versiuni noi ca LibreOffice 3.5 şi 3.6 au fost disponibile publicului. În afară de acestea a apărut o versiune de test pentru tablete şi cloud, care la sfârșitul anului 2013 sau la începutul lui 2014 ar putea devini produse finale.

În data de 1 octombrie The Document Foundation va începe o campanie de sponsorizare prin intermediul căreia doreşte să poată susţine următorul val de dezvoltare a suitei.

„Până acum prin sprijinul voluntarilor s-a putut susţine dezvoltarea proiectului, dar după doi ani treuie să ne gândim la cum putem deveni şi mai mari.” a spus Italo Vignoli, membru al fundaţiei. „Am avut un vis, şi acum, că mii de voluntari din întreaga lume ne-au ajutat la îndeplinirea acestui vis, vrem ca să ajungem în topul consultanților și dezvoltatorilor software. Donațiile adunate prin această campanie vor determina bugetul pe anul 2013.

Continue reading

LibreOffice Portable

Cu câteva zile după apariția fiecărei versiuni de LibreOffice, apare și versiunea portabilă a suitei, creat de PortableApps.com cu ajutorul The Document Foundation. La ora actuală versiunea LibreOffice Portable 3.5.4 este cea actuală care este și prima versiune la care spațiul necesar pentru instalare poate fi redus sub 250 MB, instalând doar limbile strict necesare.

Continue reading

LibreOffice 3.5.3

A apărut a patra versiune stabilă din seria 3.5 a suite LibreOffice. Această versiune conține numai bugfixuri și rezolvă câteva probleme de performanță, nu are noutăți față de versiunea precedentă.

Probleme rezolvate față de versiunea 3.5.2, se găsesc aici și aici. Suita de poate descărca de aici, iar anunțul oficial se poate citi aici.

The Document Foundation în afară de această versiune a anunțat că în luna mai numărul dezvoltatorilor activi a crescut cu încă 34 de dezvoltatori noi, și că prin programul Google Summer of Code în timpul verii mai mult de 10 persoane vor lucra pe suita LibreOffice.

Colaborare Intel – Document Foundation

 

Intel a devenit membru în fundația Document Foudation, aceasta fiind cea care sprijină suita LibreOffice. În acest mod, LibreOffice a ajuns să facă parte din paleta de aplicații oferitede Intel pentru sistemul de operare Windows prin magazinul online AppUp Center.

Astfel, Intel devine prima firma semnificativă care sprijină suita LibreOffice, versiunea pentru Windows.

În AppUp Center este disponibilă o versiune de LibreOffice în cinci limbi (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă). Acest depozit a fost creat de Novell și oferă o modalitate de instalare și dezinstalare simplificată pentru utilizatorii de Windows. Novell este compania care distribuie SUSE și versiunea open-source openSUSE, fiind una din cele mai importante firme care sprijină dezvoltarea suitei LibreOffice, oferind cea mai mare echipă de programatori pentru această aplicație prin SUSE LibreOffice Team.

Intel a devenit membru al consiliului consultativ din cadrul Document Foundation, cea ce înseamnă că în funcție de numărul dezvoltatorilor LibreOffice angajați FullTime, va contribui anual cu suma de 10-20 de mii de dolari la dezvoltarea LibreOffice, și are drept de vot în coordonarea dezvoltării aplicației.

Statistici despre proiect

De câteva zile au fost publicate două statistici recente despre starea proiectului LibreOffice. Unul a fost publicate de TDF și a fost creat pentru conferința FOSDEM. Acesta ne arată cum a evoluat proiectul din punct de vedere al dezvoltării codului sursă și a dezvoltatorilor în ultimii 18 luni. Această statistică se poate vedea aici.

A doua statistică a fost publicat de Italo Vignoli, cu titlul „No comment”, Vognoli prin această statistică ne arată cum a „evoluat” proiectul OpenOffice.org – de facto mort -, după ce a fost preluat de fundația Apache. Acesta se poate vedea aici.