LibreOffice – partea a 2-a

În această parte am să vă prezint principalele posibilități de configurare și metodele de formatare manuale ale programului Writer. Cu ajutorul său putem crea documente formatate de tip text precum articole ori scrisori , dar chiar și publicații complexe sau disertații.

Pentru început, să ne familiarizăm cu interfața Writer… În partea de sus avem meniul, unde sunt disponibile toate opțiunile și acțiunile. Dedesubt găsim bara cu unelte, ce cuprinde comenzile folosite mai des (salvare, deschidere, tipărire) și opțiunile de formatare a textului. Bara cu unelte își schimbă aspectul în funcție de context, deci arată diferit dacă se selectează o imagine sau un tabel.

p02-02

p02-01Sub bara cu unelte de formatare, precum și în partea stângă a ferestrei. vedem două liniare, unul orizontal și altul vertical. Acestea ne ajută la aranjarea în pagină a documentului. În mod implicit, pentru limba engleză, datele de pe liniare apar în țoli, dar putem schimba asta în două moduri. Cel mai simplu e să dați clic dreapta pe unul dintre liniare, iar din meniul nou apărut se poate selecta măsura potrivită. Acesta opțiune este utilă dacă dorim să schimbăm măsura doar în documentul actual. Dacă doriți să schimbați opțiunea implicită, atunci o puteți face în Unelte  > Opțiuni > LibreOffice Writer > Vizualizare. Aici se pot configura ambele liniare,  care de altfel pot fi chiar dezactivate.

p02-03

Acum haideți să creăm o scrisoare simplă pentru a vedea cum se pot formata manual paragrafele. Porniți LibreOffice și deschideți un document Writer. Inserați la început data și aliniați-o la dreapta. Data o puteți introduce din Inserare > Câmpuri > Dată. În acest fel se va introduce data în formatul implicit al documentului. Este important ca fundalul să fie gri, aceasta semnificând că avem de a face cu un câmp inserat. Dacă dorim să schimbăm formatul datei, putem da dublu clic pe ea, vor apărea formatele posibile, iar în fereastra care s‑a deschis putem selecta formatul preferat.

p02-04Alinierea la dreapta pentru următoarele rânduri se poate configura din bara cu unelte de formatare. Apăsând butonul End al tastaturii vom sări la sfârșitul rândului curent, unde putem apăsa Enter pentru un nou aliniat. Pentru ca acesta și următoarele să fie aliniate la dreapta, trebuie să selectăm iconița corespunzătoare din bara cu unelte de formatare. Să scriem formula de salut și să apăsăm Enter.

p02-05Pentru corpul scrisorii dorim să indentăm prima linie din fiecare paragraf. Dacă nu este importantă precizia, acest lucru îl putem face utilizând liniarul orizontal. La începutul liniarului se găsesc două triunghiuri care arată în jos și în sus. Cu cel de jos (care arată în sus) putem configura indentarea întregului paragraf. Cu triunghiul de sus (cel care arată în jos) se poate configura indentarea primei linii. Să tragem acest triunghi la aproximativ un centimetru.

p02-07Dacă dorim să configurăm mai precis indentarea, o putem face din dialogul de formatare a paragrafelor, care poate fi accesat cu dublu clic pe liniarul vertical (cel din partea laterală) sau din Formatare > Paragraf. Aici sunt accesibile mai multe opțiuni de formatare. Pe noi momentan ne interesează doar indentarea, deci la „Primul rând” haideți să introducem „1 cm” și să dăm clic pe OK. Putem observa că poziția triunghiului de sus s-a modificat corespunzător.

p02-08Acum să scriem textul scrisorii… După introducerea primului paragraf, să apăsăm Enter. Putem observa că și noul paragraf începe aliniat asemenea primului, Writer în mod implicit utilizând același stil.

După ce am terminat cu textul scrisorii, urmează semnătura, care dorim să fie aliniată altfel decât restul documentului. Putem utiliza cele învățate deja, deci haideți să configurăm alinierea primului rând la 3 cm. p02-09Să scriem încheierea și apoi să apăsăm Enter. Apoi, în loc să ne scriem numele, haideți să inserăm un câmp de autor. Acest truc funcționează numai dacă la Unelte > Opțiuni > Autor am completat deja datele necesare. Dacă scrisoarea este gata, o putem tipări la imprimantă și o putem trimite prin poștă.

Formatarea manuală poate fi îndeajuns pentru documente mici, dar la documente mari avem nevoie de o mai bună automatizare. Dacă la un moment dat decidem că dorim să schimbăm formatarea tuturor paragrafelor, ne poate lua foarte mult timp o reformatare manuală a documentului. Pentru asemenea situații avem nevoie de soluții prin care să putem modifica toate paragrafele asemănătoare în același timp. În următoarea parte am să vă prezint utilizarea stilurilor, care ne oferă o rezolvare facilă pentru această problemă.

Acest articol este tradus după Full Circle Magazine, ediția 47 și adaptat cerințelor locale. Articolul este publicat sub licența CC-BY-SA.

LibreOffice – partea 1

În acest ghid am să vă prezint suita LibreOffice și modulele sale. În articolele din viitor am să scriu detaliat despre fiecare modul în parte.

p01-01Cu ajutorul suitei LibreOffice se pot crea documente de tip text, tabele, prezentări și desene. Acest software este disponibil pentru sistemele de operare Windows, Mac OS și Linux. Documentele create pot fi salvate în formatul ODF (Open Document Format), dar există suport și pentru formatele programului Microsoft Office, formatele RTF (Rich Text Format) și DocBook. Aceste facilități fac suita LibreOffice ușor de utilizat atât acasă, cât și la serviciu.
Una dintre cele mai utile funcții incluse constă în faptul că LibreOffice poate salva nemijlocit documentele în formatul PDF, ceea ce oferă un control mai bun asupra documentului final. Un document de format ODF sau Microsoft Office este ușor de modificat de către o terță parte, spre deosebire de un document PDF. Această opțiune se găsește în meniul File > Export ca PDF…

p01-02La pornirea suitei LibreOffice, dacă nu avem deschis niciun document, se va deschide ecranul de pornire, de unde se pot lansa programele din pachetul LibreOffice instalate.
Iconița „Document Text” va porni aplicația Writer, care este un procesor de texte. Cu ajutorul ei putem crea diverse documente, de la o simplă scrisoare la un roman întreg. Se pot crea șabloane pentru diferite tipuri de documente: compuneri, documente tehnice, prezentări, documentații etc.
Iconița „Foaie de calcul” lansează aplicația Calc, un program înrudit cu Microsoft Excel. Cu ajutorul său putem crea tabele cu calcule automatizate ce utilizează funcții. Pentru afișarea datelor putem crea grafice și diagrame. Documentele create în Calc se pot importa în restul aplicațiilor din LibreOffice. În cadrul unui document putem crea mai multe tabele, pentru a organiza mai bine datele incluse.
Cu iconița „Prezentare” putem porni programul Impress, care este asemănător cu Microsoft PowerPoint. Este un program complet de creare de prezentări ce oferă toate facilitățile pe care le putem aștepta de la un asemenea software. Are suport pentru tranziții , inserare de obiecte, filme, sunete, efecte de text, grafice etc. Include un modul de prezentare care poate fi controlat chiar și de pe telefonul mobil.
Iconița „Desen” lansează aplicația Draw, cu care putem crea grafică vectorială ce o putem folosi pentru efecte de design sau pe care o putem insera în alte documente. De exemplu, se pot crea foarte ușor organigrame sau sigle.
Iconița „Bază de date” pornește aplicația Base. Aceasta este o aplicație în care putem crea o bază de date utilizând un motor de baze de date dintre cele instalate în sistem. Cu ajutorul ei putem oferi o sursă de date pentru restul programelor din LibreOffice sau putem crea aplicații proprii de prelucrare a datelor.
Utilizând iconița aplicației „Formula” se poate lansa modulul matematic. Ați mai întâmpinat situații în care trebuia să inserați formule matematice complexe într-un document? În asemenea situații soluția este programul Formula. Cu acesta putem crea formule matematice frumos formatate, este un program ideal pentru documentații științifice sau tehnice ori dacă avem de inserat formule sau algoritmi într-un text.

p01-03Înainte de a începe să lucrăm cu LibreOffice, e bine să trecem în revistă opțiunile programului. Putem face asta accesând meniul Unelte > Opțiuni. În LibreOffice > Date utilizatori putem configura datele personale care vor apărea în documentele pe care le vom edita. Aceste date vor apărea în proprietățile documentului și de aici se vor genera datele despre autorii și editorii fișierului.

p01-05Înainte de a începe să utilizăm LibreOffice, putem trece în revistă opțiunile programului. Putem face asta accesând meniul Unelte > Opțiuni. În LibreOffice > Date utilizatori putem configura datele personale care vor apărea în documentele pe care le vom edita. Aceste date vor apărea în proprietățile documentului, de aici se vor genera informațiile despre autorii și editorii fișierului.

p01-06În meniul Unelte > Opțiuni > Deschidere și salvare > General putem configura opțiunile de salvare a documentelor. Putem configura chiar și salvarea implicită în formatele Microsoft Office, dar această opțiune nu este recomandată fiindcă formatul implicit al suitei LibreOffice este ODF și doar în acest format se salvează perfect documentele editate.

p01-07În meniul Unelte > Opțiuni > Configurări de limbă > Limbi putem schimba opțiunile pentru limba programului. Utilizând opțiunea „Interfața cu utilizatorul” putem schimba limba interfeței, iar folosind celelalte opțiuni putem modifica limba documentului și configurările regionale. Opțiunea „Asistenți pentru scriere” ne permite configurarea unor dicționare adiționale, corectarea ortografică și gramaticală.

Multe alte opțiuni sunt disponibile în interfața LibreOffice. În partea a doua am să vă prezint opțiunile specifice programului Writer, iar în continuare celelalte programe din suita LibreOffice.

Acest articol este tradus din Full Circle Magazine, numărul 46, și adaptat cerințelor locale. Articolul este publicat în termenii licenței CC-BY-SA.